top of page

ACUPUNCTURA - vedeta medicinii traditionale chineze.

Acupunctura este vedeta medicinei tradiționale chineze, fiind apreciată de pacienții din întreaga lume pentru efectele vindecătoare. Îți dezvăluim cum acționează acupunctura și când este indicată.

Acupunctura a fost studiată de chinezi încă din antichitate, fundamentele ei bazându-se pe observație atentă a celor mai mici semne care astăzi ar intra în cadrul noțiunilor de semiologie. Este o metodă ce poate fi folosită la ora actuală în completarea tratamentelor clasice medicale.


Conform teoriei Medicinii Tradiționale Chineze, viața și sănătatea sunt menținute de o energie numita Qi, orice dezechilibru sau perturbare a acestei energii Qi ducând la boală. Acupunctura are rolul de a debloca și regla circulația acestei energii, restabilind astfel echilibrul energetic. Așadar, acupunctura se adresează părții energetice a organismului. Energia umană circulă în organism prin intermediul unor canale numite meridiane, alimentând diversele organe corespunzătoare și ieșind la suprafața pielii unde interacționează cu exteriorul. La acest nivel energia poate fi influențată prin stimularea unor puncte (acupuncte) cu rezistență joasă și cu vibrații reduse, prin introducerea unor ace fine speciale de acupunctură. Prezența unei circulații normale a energiei reprezintă un corp sănătos. Perturbarea fluxului de energie din meridiane duce la apariția bolii.


Tratamentul prin acupunctură presupune identificarea blocajelor din sistemul energetic și eliminarea acestora, urmat de reluarea curgerii fluide a energiei, ceea ce permite restabilirea circulației sângelui în corp pentru a hrăni în mod corespunzător țesuturile și organele și pentru a redobândi starea de sănătate. În timpul înțepării, punctul începe să transmită un flux de informații bidirecțional: energetic, către organul afectat, și către creier, prin circuitul sistemului nervos care “comandă” organului afectat să înceapă procesul de vindecare.


Istorie


Originile acupuncturii se pierd în istorie, însă această metodă de tratament există de la începutul civilizației pe Terra. La început se stimulau punctele energetice prin pietre calde sau reci, ulterior s-a trecut la stimularea prin ace de piatră de mici dimensiuni, precum săgețile, ce erau introduse în corp în zone specifice. Cu timpul, săgețile din piatră au fost schimbate cu cele din lemn de bambus. Eficiența tehnicilor și a procedurilor a crescut când acele au fost confecționate din metal.

În prezent, acupunctura este o metodă de tratament și prevenire a bolilor recunoscută la nivel mondial, însă ocupă un loc aparte în medicina poporului chinez. Acest popor are cea mai mare contribuție la dezvoltarea și aplicarea acupuncturii ca tratament în masă. Deși interzisă în perioada 1929-1958, acupunctura a fost ulterior recunoscută de către regimul politic chinez și interdicția a fost ridicată.

Primul tratat de acupunctură descoperit datează de acum 4500 de ani. Cuprinde o colecție de cărți, cu 34 de exemplare, reunite sub denumirea Hei CHING. În cadrul lor sunt prezentate cazuri și metode de tratament aplicate. În prima carte, medicul Pien Chi’ao relatează cum a reușit să readucă la viață un pacient din comă. Cazul și metodele aplicate sunt descrise amănunțit și explicate științific. De asemenea, medicul notează că, pentru obținerea echilibrului energetic perfect, a completat tratamentul prin acupunctură cu extracte din plante medicinale pentru o perioadă de 20 de luni.


Cum funcționează acupunctura?

Înțeparea cu acele speciale determină eliberarea în sistemul nervos central de endorfine (hormoni cu efecte benefice, important fiind cel analgezic). La rândul ei, durerea periferică produsă de ace duce la o “uitare” a durerii de bază. Este o altă explicație a faptului că poporul chinez crede că există un influx vital, care circulă de-a lungul a 24 de meridiane strâns legate între ele pe care care se află puncte importante.

Acestea sunt de cinci tipuri:

  • Punctele de tonifiere – al căror rol este de a stimula o funcție deficitară;

  • Puncte de dispersie – pot calma o funcție organică ce manifestă prin exces (hiperfuncţie, hipersecreție, etc.);

  • Puncte care reglează, moderează;

  • Puncte alarmă – durere punctuală, bruscă, atunci când meridianul pe care se găsesc este dezechilibrat;

  • Puncte de trecere – permit scurgerea de energie vitală atunci când se află în exces și afectează un organ.

Tratamentul presupune înțeparea pielii până la o anumită profunzime cu ace, în puncte speciale. Acul poate fi la temperatura mediului, a corpului pacientului sau mai cald. Unghiul sub care se înfige este diferit în funcție de efectul dorit,. de unică folosință, se introduc în piele rapid sau mai lent, se mențin un anumit timp, toate aceste caracteristici sunt determinate și gândite de terapeut, în mod particularizat, pentru fiecare pacient.


Este acupunctura dureroasă?

Procedura nu este dureroasă, iar pacienții se relaxează pe durata procedurii și pot apărea senzații de vibrații, căldură sau furnicături în zonele de inserție a acelor sau de-a lungul meridianelor energice stimulate. Se resimt mici dureri, asemănătoare unor ciupituri de țânțar în punctele care au un blocaj energetic major.


Din ce material sunt realizate acele? Cât de mult intră ele în piele?

Acele pot fi oţelite, argintate, aurite sau de cupru și pot intra în piele superficial sau mai profund, în funcție de zona anatomică unde este situat punctul.


În cât timp mă pot aștepta să văd efectele?

Efectele se pot vedea de la prima ședință.

În primele 1-2 ședințe e posibil să simți ceva, dar e posibil și să nu simți nimic. Marea majoritate a pacienților simt ceva, câteodată ceva atât de fin încât nu bagă de seamă decât dacă sunt întrebați în mod specific de acel ceva. În câteva ședințe însă reacțiile devin din ce în ce mai clare.

În primele 24-48 de ore organismul poate fi „scormonit” până se așază lucrurile. Reacția este numită „criză de vindecare”. Este ca atunci când vrei să faci ordine în cămară și scoți totul afară ca să poți să le aranjezi mai bine când le pui la loc. Această reacție nu apare la toată lumea, ci doar la aproximativ un sfert din pacienți. Efectele pozitive apar de obicei după 2-3 zile. La început țin puțin (1-3 zile) dar cu fiecare ședință țin mai mult și devin mai ample.



Hozzászólások


bottom of page